Machete arhitecturale la scară
Machetă arhitecturală
Potiers Tower
Proiectul Poitiers Towers este conceput și dezvoltat cu o atenție deosebită încă din faza de implementare a proiectului, în vederea realizării unui complex elegant, cu apartamente moderne, deosebite ca design și funcționalitate, având deviza “Un stil de viață la înălțime”.
Au fost realizate 2 machete arhitecturale identice, scara folosită este 1:100, iar dimensiunea unei machete este de 2000mm x 1600mm, timpul necesar realizării fiind de 25 de zile, cu o echipă de 5 machetisti.
Macheta conține un sistem de iluminare interior/exterior, având un impact vizual puternic. Pentru balcoane s-a optat pentru o soluție tehnică de iluminare cu fibră optică, toate blocurile fiind iluminate cu ajutorul unui singur LED, cu reglaj de intensitate și culoare.
Pentru că a fost expusă publicului larg în cadrul showroomului din șantier, s-a realizat o carcasă de protecție din plexiglas. Astfel, există un risc mai scăzut în ceea ce privesc deteriorarea și depunerile de praf.
De menționat faptul că dezvoltatorul a solicitat o serie de modificări ce au fost realizate direct în showroom, toate elementele machetei fiind considerate piesele unui puzzle 3D de 3.2 metri pătrați.
Machetă arhitecturală
Royal Town I
Proiectul de față reprezintă o parte din clădirile deja construite din cartierul rezidențial Royal Town, compus din 24 blocuri din zona Copou – Iași. Macheta arhitecturală 3D a fost realizată la scara 1:100 și a durat aproximativ 10 de zile.
A fost realizată de asemenea și iluminarea, pe două circuite diferite: unul pentru iluminatul din interiorul clădirilor, iar unul pentru iluminatul exterior, pentru a scoate în evidență construcția și a atrage atenția privitorului asupra machetei. Sistemul de iluminare este prevăzut cu lumină gălbuie, oferind senzația de căldură, iar vegetația, copacii, oamenii și mașinile dau o notă de realism machetei. Această machetă 3D îl ajută pe cel care o vizionează să își dea seama de raportul de proporție dintre clădiri, spații verzi, carosabil, etc.
Pentru fi expusă publicului larg, la diverse târguri de specialitate, s-a realizat un capac de protecție din sticlă securizată de 10mm cu un tratament antireflex, cu rol de securizare și împotriva depunerilor de praf.
Echipa de arhitecți au ales intenționat culoarea alb pentru modelul arhitectural 3D, deoarece aceasta evidențiază optim detaliile și caracteristicile exterioare ale clădirilor.
Machetă arhitecturală
Royal Town II
Această machetă arhitecturală reprezintă un ansamblu de 24 de blocuri de locuințe din zona Copou – Iași. Scara la care s-a lucrat este 1:200 și a fost realizată în aproximativ 14 zile. Piesele au fost debitate pe mașini de tip CNC și printate 3D, după proiectarea computerizată a acestora.
Macheta conține un sistem de iluminare, fiind proiectate două circuite: unul pentru iluminatul din interiorul clădirilor, iar unul pentru iluminatul exterior, atât al mașinilor, cât și iluminatul public stradal. În apropierea blocurilor de locuințe este reprezentat un spațiu verde cu loc de joacă și terenuri de tenis de câmp.
Avantajul unei astfel de machete, în afară de impactul vizual în cadrul târgurilor imobiliare, este ca poate fi amplasată în showroom, și utilizată ca argument în procesul de vânzare. Iluminatul selectiv s-a facut în mod deliberat, tocmai cu scopul de a obține o notă realistică a machetei. În cadrul atelierului nostru de machetare 3D sunt foarte des primite cereri de pe segmentul imobiliar, de multe ori în mod recurent, pentru că se știe că o machetă vinde mai bine decât 1000 de imagini.